Chianti la puterea a doua

Sa fi fost amintirea ultimelor experiente Chianti, sau doar faptul ca citisem de curand topic-ul lui Cezar despre Piccini, nu stiu. Cert e ca atunci cand am vazut sticla de Chianti Reserva 2004 D.O.C.G – Piccini a fost ca atunci cand te reintalnesti cu un vechi prieten. Si cum prietenii nu te dezamagesc asa usor, nici parfumul suav de fructe coapte si totusi robust al acestui Chianti de un rosu rubiniu, bine calibrat nu a facut exceptie.

Stiu, nu e foarte indicat sa scriu despre doua vinuri asemanatoare (cel putin ca soi) in acelasi timp. Risti sa faci comparatii pe care eu unul nu le doresc. E la fel de gresit sa iti termini gloantele prea repede (a propos de calibru) ci e mai bine sa pastrezi macar cateva pentru mai tarziu. Cu toate astea faptul ca am adus vorba de Chianti m-a facut sa nu ma pot abtine sa mentionez un alt vin din acest soi a carui corpolenta si rotunjime il fac un bun insotitor la o masa copioasa chiar si daca ai la ea invitati ceva mai pretentiosi in materie de vin, pe care am avut ocazia sa il beau nu cu foarte multa vreme in urma.

Desigur, am citit si eu faptul ca Banfi, care este producatorul acestui Chianti 2006 - D.O.C.G, a fost implicat in oarece scanadaluri in special in ceea ce priveste continutul celebrului Brunello, dar deocamdata raman la parerea ca atunci cand ai o sticla de Banfi in mana ai sigur o sticla de vin si o mica bucata de Italie cu tine.

P.S.: Si pentru ca nu peste foarte multa vreme ma voi intalni cu cativa buni prieteni cu care am avut ocazia sa lucrez si pentru ca am promis ca o sa vin cu un vin bun (ca tot ma dau/iau eu/ei cunoscator :)) ) pot sa zic ca ma gandesc serios ca acesta sa fie un Chianti. Om vedea ce-o iesi.

Nota: Publicat deasemenea si aici.

vinul.ro pe hartie

Am o veste buna de la vinul.ro si anume ca baietii (fara sa abandoneze versiunea web) sunt in focurile lansarii versiunuii printate a publicatiei lor. Pentru abonamente dati click aici si puteti castiga si o sticla de vin.

Ayios Elias - vin de manastire

Cum era de asteptat, odata cu imaginile de pe insula Afroditei vin si cu o (prima) impresie viticola. Cum cel mai potrivit este sa vorbesc despre ceva traditional asa o sa si fac. Un amanunt interesant al vinului Ayios Elias este faptul ca el este produs intr-o manastire (Chrysorrogiatissa) care si-a castigat un oarecare prestigiu in acest domeniu si reprezinta un cupaj de trei soiuri rosii locale Mavro, Maratheftiko si Ofthalmo cu un start destul de puternic, dar care cel mai bine isi dezvaluie secretele luat cu incetul fara prea mare graba.

Nota: Publicat deasemenea si aici.

Centine Banfi 2004

Mi-a fost putin frica ca dupa vinurile tocmai prezentate, odata cu intoarcerea in tara, si post-urile despre vin vor reveni la experiente mai putin spectaculoase si evident mai...romanesti (nu ca ar fi ceva negativ in asta), dar...(din fericire exista exista un dar) cu ajutorul cumnatului meu care m-a invitat azi la o masa si la un pahar de vin, am reusit sa aman aceasta trecere, sau poate doar mi-am ingreunat-o.

Spun asta pentru ca Centine-ul 2004 de la Banfi pe care l-am baut impreuna, e un vin spulberator, extrem de echilibrat (?!? Sangiovese 60%, Cabernet Sauvignon 20%, Merlot 20%) si cu un finis de mare campion.

Nota: Publicat deasemenea si aici.

Lovituri in stil italian

Cum poate va asteptati nu puteam sa ma intorc din Italia fara cateva impresii oenologice (asta desi n-am fost la festivalul international de vinuri de la Roma care s-a desfasurat in aceiasi perioada cu sederea mea acolo). Desi experientele/experimentele din acest domeniu au fost ceva mai multe am sa insist cel putin pentru moment doar pe doua dintre ele. Doua care rup insa cerul (gurii) si care te fac sa intelegi greutatea unei sticle de vin Italian.

Prima lovitura: Un Brunello di Montalcino – Casisano Colombaio 2001. Orice persoana mai mult sau mai putin avizata in ale vinului a auzit foarte probabil de Brunello, de fapt acesta este si singurul punct slab pe care i l-am gasit acestui vin: faptul ca eram pregatit si aveam asteptari mari de la el. Restul? Nu a putut decat sa confirme aceste asteptari, un vin amplu si grav cu miros intens, un mixt de arome de fructe coapte si piele si un gust pe masura.

A doua: Spuneam putin mai devreme ca Brunello are reputatia unui vin foarte bun si ai intotdeauna asteptari mari de la el. Cel de-al doilea vin insa se afla oarecum intr-o situatie diferita asta desi anul din care provenea 1988 il putea da oarecum de gol. Sper sa nu ma condamnati prea tare daca o sa imi permit sa aseman putin cele doua vinuri, asta pentru ca atat Brunello-ul mentionat anterior cat si Chianti-ul Il Grigio San Felice au ambele o vigoare (desi diferite, distincte, dar sobre amandoua) care te fac sa iti reconsideri pareri, sa modifici clasamente, iar gustul de cirese amare a acestui Chianti te face sa te gandesti la cate surprize iti poate oferi invechirea unui vin bun.

Nota: Publicat deasemenea si aici.