Se afișează postările cu eticheta Germania. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Germania. Afișați toate postările

miercuri, 23 septembrie 2009

Pinot Noir - degustare de grup

Iata ca a venit si vremea Pinot Noir-ului, un soi care fie ca te duce cu gandul la Bourgogne sau Champagne aduce cu el o groaza de promisiuni.

Intalnirea noastra a fost un adevarat maraton de Pinot Noir, pentru ca s-au adunat in fata noastra nu mai putin de 12 probe din aceasta varietate. Pe langa numarul destul de mare de probe, bagajul nostru de cunostinte ne-a fost imbogatit si de prezenta domnului Constantin Croitoru, un om cu o vasta experienta oenologica, membru al juriului de la Mondial du Pinot Noir 2009, care ne-a impartasit parerile lui, pertinente, despre vinurile degustate.

Dar hai sa trecem la vinuri si la parerile mele, personale si mai putin pertinente, ca poate sunteti si voi curiosi ...


Crai Nou - Pinot Noir (prod. Domeniile Franco-Romane, Dealu Mare): Culoare rubinie cu tente violacee; nas de visina, destul de timid; este un vin usor, nu foarte corpolent; oarecum tern; postgust scurt.

Princiar Special Reserve (prod. Domeniile Viticole Tohani, Dealu Mare - Tohani): Culoare sangerie; nas puternic, cu tente florale; gustul echilibrat, nu exceleaza insa; alcoolul este destul de evident pe final; tanini usor violenti; postgust mediu, cu note baricate.

Pinot Noir 2006 (prod. Divin, Dealu Mare - Sahateni): Culoare limpede, nu foarte intensa; nas cald si destul de plin; gustul are note fine de fragi, care insa pierd in intensitate destul de rapid; final usor acrisor.

La Cetate - Pinot Noir 2006 (prod. Carl Reh, Dealurile Olteniei): Vinul are o culoare destul de slaba ca intensitate; nasul este insa placut, dar nu foarte puternic; aciditate ridicata; se simte o usoara aroma de cireasa coapta; postgust mediu.

Florenta - Terase Danubiene - Pinot Noir 2003 (prod. Vinarte, Vanju Mare - Starmina): Culoare intensa; varsta i-a redus din stralucire; nas usor condimentat; astringenta ridicata; tanini foarte puternici in ciuda vechimii lui; vinul este lipsit de corpolenta; final mediu spre lung, dar neimpresionant.

Pinot Noir - Special Reserve 2006 (prod. Halewood, Dealurile Munteniei): Culoare foarte intensa; nas puternic si viu; gustul te trimite cu gandul la fructe de padure si dulceata de capsuni; se simte restul de zahar (vinul este vinificat in demisec); tanini fini; final cald si placut dar parca un pic prea scurt; se aseaza bine in gura.

Princiar Gran Geserva 2001 (prod. Domeniile Viticole Tohani, Dealu Mare - Tohani): Culoarea are tente brune; nasul este cam invechit, note baricate intense; gustul are note afumate neplacute; final in acelasi stil prafuit.

Pinot Noir - Special Reserve 1999 (prod. Halewood, Dealurile Munteniei): Granat la culoare, vinul are un nas foarte puternic in care se simt notele baricate dar si o aroma asemanatoare cu a rosiilor uscate la soare; gustul este complex si placut, cu un usor iz de praf de cacao, in ciuda varstei vinul mai are inca fructuozitate; postgust placut.

Forey Père et Fils Bourgogne 2007 (prod. Forey Père et Fils, Bourgogne, Franta): Vinul are o frumoasa culoare rubinie; nas fin si elegant; gustul este placut si in el domina fructuozitatea; posgust concentrat; finalul este insa cam scurt.

Villa Maria - Celler Selection 2007 (prod. Villa Maria Estate, Marlborogh, Noua Zeelanda): Rubiniu intens, nas generos; notele baricate sunt placut insotite de fructuozitate; corpolent, aciditate buna; final stilat; poate nu foarte tipic, dar in orice caz foarte placut.

Spatburgunder 2006 (prod. Greog Breuer, Rheingau, Germania): Culoare rosiatica; nas plin si calm, puternic aromat; gust lejer, fructuos si agreabil; fructuozitate foarte evidenta si in postgust; politicos.

Cono Sur 20 Barrels 2006 (prod. Cono Sur, Casablanca Valley, Chile): Culoare stralucitoare, nas cu tente vanilate; gust plin; fructuozitatea tinde sa fie acoperita insa de barique; final rotund insa putin cam greu.

In loc de concluzii ...

Pinot Noir este, cu siguranta, un soi interesant insa oarecum inconstant. Diferentele ar fi destul de mari intr-un eventual clasament al preferintelor mele. Mi-a placut mult vinul celor de la Villa Maria si cel al lui Greog Breuer. Mai in gluma mai in serios va spun si voua ce le-am spus si colegilor mei aseara: cu cel nemtesc as sta la masa, insa cu cel de la antipozi as dansa.

Nota: Publicat deasemenea si aici.

joi, 6 august 2009

Degustare de grup - Riesling

Asa cum a scris deja Mihnea, inca de la inceputul intalnirilor noastre, el a venit cu propunerea sa dedicam o degustare Riesling-ului. Eu, trbuie sa recunosc ca, am avut de prea putine ori ocazia sa ma intalnesc cu acest soi (sa ne intelegem, vorbim despre Rieslingul adevarat, nu despre cel italian), iar de cele cateva ori in care ne-am intersectat era vorba de cupaje in care se regasea si acest soi. Acest lucru, dar mai ales faptul ca nu de putine ori am auzit vorbindu-se de bine acest tip de vin, m-au facut cel putin curios inainte evenimentului de ieri de la Ginger.

Desi, dupa denumire, soiul poate parea foarte cunoscut, simt nevoia sa reamintesc ceea ce am spus si in paranteza anterioara si anume ca Riesling-ul de Rin este cu totul alt soi decat cel italian pe care il intalniti ceva mai des in Romania, dar care da nastere unor vinuri mai putin pretentioase sau mai degraba neutre.

Acestea fiind zise si inainte de a trece la vinuri, o sa mai spun ca pe mine acest soi a reusit sa ma surprinda destul de placut. Desi vinurile au fost destul de diferite, sau poate tocmai de aceea, pot spune ca am deslusit motivele pentru care mi se recomnda in trecut un astfel de vin. N-am sa spun ca Rieslingul ar pune in pericol preferinta mea pentru alte soiuri, insa cel putin de dragul diversitatii, va recomand sa nu ezitati sa incercati si voi un astfel de vin. S-ar putea ca si voi sa fiti la randul vostru surprinsi.

Dar sa lasam vinul sa vorbeasca...


Rudesheim Estate 2005 (prod. Georg Breuer, Rheingau, Germania): Culoare stralucitoare; nasul dezvaluie arome de banane si pepene galben; gustul este insa mai degraba citric, proaspat, domol, devine mai aromat pe final; postgustul este placut si destul de persistent; intensitatea se pierde treptat odata incalzit in pahar.

Schlossgut Reichartshausen 2006 (prod. Balthasar Ress,Rheingau, Germania): Culoare vezuie; nasul combina nuantele citrice, in care se simte mai evident grapefruit-ul, cu cele florale; gust dulceag si citric; aciditatea ridicata se combina bine cu restul de zahar; finalul este mediu si nu foarte intens.

Bernkasteler Badstube Spatlese Feinherb 2005 (prod. DRK Sozialwerk, Mosel-Saar-Ruwer, Germania): Culoare galbuie; nas ceva mai mineral; gustul este foarte aromat cu tente de lime si miere; restul de zahar pare sa acopere usor dezavantajos aciditatea.

Bernkasteler Badstube 2003 Rieling Kabinett (prod. Dr. H. Thanisch,Mosel-Saar-Ruwer, Germania): Culoare auriu intens; nas de miere si flori de tei; arome complexe si elegante; bine echilibrat; finalul este domol; postgust fin.

Diel Riesling GG Dorsheim Goldloch 2006 (prod. Schlossgut Diel, Nahe, Germania): Vin de un galben pai; nas foarte fin; dezvaluie arome de para si salcam; gustul este echilibrat si puternic aromat; aciditate buna; poastgust placut si plin.

Nota: Publicat deasemenea si aici.