Se afișează postările cu eticheta Tempranillo. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Tempranillo. Afișați toate postările

luni, 8 februarie 2010

Coronas 2005 - Tempranillo (Torres)

Creat din soiul spaniol Tempranillo, cu un adaos neglijabil de Cabernet Sauvignon, vinul te intampina cu un nas fructat (cireasa si ceva mura), tusate cu un usor iz afumat, imbietor.

In gura, vinul lasa la o parte orice politeturi si te loveste direct, cu gustul lui carnos, puternic, in care nuanta afumata joaca deja un rol principal.

Taninii sunt incredibil de hotarati si bine structurati, drept pentru care, vinul continua sa para un exercitiu de forta mai degraba, decat o intalnire amicala. Acest lucru ma face sa cred ca vinul e inca in crestere si mai poate fi pastrat o perioada pentru a se mai imblanzi.

Postgustul iti lasa cerul gurii ca dupa finalul unei batalii, dupa care iti revii cu greu. Dar parca mai atragatoar este gustul luptei, asa ca decat sa-ti lingi ranile, mai bine mai iei o gura de vin.

Nota: Publicat deasemenea si aici.

vineri, 15 ianuarie 2010

Vino Molengo 2006 (D.O. Navarra)

Daca inca va mai intrebati daca sa va vaccinati sau nu impotriva gripei porcine (AH1N1), o sa va invit intai sa cititi o veste buna aici, iar apoi sa incepem cura cu un vin spaniol domol, dar bine inchegat.

Vino Molengo este din cate am aflat din putinele informatii gasite pe net un cupaj de Merlot ,Tempranillo si Cabernet cu un nas picat, aprope iute, ce aduce cu brazeturi traditionale din acelasi registru de arome. Culoarea rubinie este foarte vioaie, iar in gura atmosfera este intretinuta de arome de cireasa condimentate aceleasi nuante iuti, de care spuneam ca le-am simtit si la contactul olfactiv. Nu cred sa fi avut contact cu stejarul, dar nici nu cred ca si-a propus sa fie un vin prea complicat. Vinul are insa suficienta aroma iar taninii, usor de sesizat, sunt blanzi si deloc deranjanti.

Il recomand la un platou de branzeturi sau la o pana de curent de durata medie.

Nota: Publicat deasemenea si aici.

duminică, 10 ianuarie 2010

Eticheta - ep. XX (Mano a Mano)

Producator: Mano a Mano
Tara: Spania
Gama: Mano A Mano
Vin: Tempranillo
An: 2004

luni, 14 decembrie 2009

Eticheta ep.XVI (Matchbook)

Producator: Crew Wine Company
Tara: SUA
Gama: Matchbook
Vin: Temranillo
An: 2004

joi, 4 iunie 2009

Eticheta - ep. II (Volteo)


Producator:
Ramon Bilbao Vinos y Vinedos s.l.
Tara: Spania
Gama: Volteo
Vin: Tempranillo + Shiraz
An: 2006

marți, 28 aprilie 2009

Astica - Cuyo 2007

Astazi a fost prima data cand am incercat sa folosesc o fisa de degustare. De ce spun am incercat? Pentru ca oricat de simplu ar parea, ei bine hartia aia de langa paharul meu m-a intimidat putin. Marturisesc ca au mai fost dati cand luam notite, insa asta se intampla de obicei cand eram la ore si vroiam mai degraba sa-mi amintesc despre ce vin este vorba si nu insistam atat de mult in detaliile specifice unei astfel de fise.

Placerea pe care ti-o produce un vin este de cele mai multe ori suma a caracteristicilor vinului si a imprejurarilor in care il bei. De aceea sa spui despre un vin ca iti place sau sa incerci sa transcrii ce citesti intr-o gura de vin pe o foaie intr-un format relativ standardizat este cu totul altceva.

Cu toate astea am incercat si foarte probabil o sa repet experimentul si pe viitor. Pentru moment insa am sa las fisa deoparte si am sa va spun doua vorbe care imi sunt oarecum mai la indemana.

Sunt tentat sa numesc acest vin ca un drum accesibil catre exotism. Accesibil, e lesne de inteles de ce. Pentru ca daca ar fi costat foarte mult poate ca mi-as fi amintit cat am dat pe el. Exotic? De ce nu? Mi s-a parut interesanta combinatia intre soiul port-drapel al Argentinei, si anume Malbec, si un soi relativ mai comun in Europa, Tempranillo. Combinatie de la care am retinut in primul rand nasul puternic flori (exotice?!?) si de pruna , aroma ce persista de altfel si in gustul vinului acoperita insa usor de taria alcoolica a lui.

Un singur lucru mai adaug despre acest vin si anume ca numele Astica inseamna de fapt floare in limba nativa indiana a triburilor ce au trait in locurile de unde vine acest vin.