Cu lupa pe Sangiovese - Degustare de grup

Cand ne-am hotarat ca uramatoare intalnire sa o dedicam Italiei au aparut si problemele. De unde sa incepem? Sunt atatea lucruri de incercat! Sa facem o mica incursiune in diversitatea vinurilor italiene sau sa ne axam pe o zona sau un soi anume?

Pana la urma am optat pentru ultima varianta (desi putem considera la fel de corect ca a fost vorba si de o degustare de vinuri toscane), si cum poate va asteptati, alegerea a fost Sangiovese, cel mai raspandit soi din peninsula.

Degustarea a cuprins atat un Sangiovese pur-sange cat si vinuri celebre create din acest soi cum sunt Brunello si Rosso di Montalcino si, binenteles, Chianti.

Am sa va las acum in compania notitelor luate, cu rugamintea sa ignorati din imagine sticla de Enira Reserva care, a avut rolul doar de ne mai varia putin registrul pe final, ea neavand nici o legatura cu acest soi, dupa cum probabil stiti deja.

Rubizzo Chianti Colli Senesi 2007, 13% alc, prod. Rocca delle Macie: Culoarea tanara, vioaie; nas curat, cu tonuri de visina si fine trimiteri florale (petale de trandafir); gust fin, nesofisticat; taninii sunt moi, ce il fac prietenos si usor de baut; un vin cu valente gastronomice (mancaruri mediteraneene usoare); postgust mediu, fructat.

Pater Sangiovese 2007, IGT Toscana, 13% alc, prod. Frescobaldi: Culoare rosu aprins; nas puternic, cu indicii de piele si putina menta; gustul este bogat in tonuri fructoase (capsuna) ce il fac sa para chiar putin dulceag; tanini destul de pronuntati; postgust nu foarte lung, deschis.

Rosso di Montalcino Castello Tricerchi 2006, 13% alc, prod. Agricoltori del Geografico: Culoare rubinie intensa; nas cuminte, dar cu compozitie destul de complexa (vanilie si pruna confiata); gustul este simplu, necomplicat, nedefinit, aproape plat (sau, in orice caz, sub asteptarile pe care le aveai dupa contactul olfactiv); carenta de corpolenta; postgust scurt.

Banfi Chianti Classico Riserva 2005, 13% alc, prod. Castello Banfi: A fost dezamagirea serii; nasul, destul de deranjant la primul contact, pare sa isi revina dupa o agitare prelunga, dar nu suficient; nunatele timide de cirese nu au reusit sa il ridice la asteptarile mele.

Valiano Chianti Classico Riserva 2001, 13% alc, prod. Castelnuovo Berardenga: Culoare brumarie inchisa; nas fructos (mura si pruna coapta); gustul este imbogatit si de izuri condimentate si ceva ce aduce cu stafidele; pe final, aportul stejarului este destul de evident; tanini pronuntati; postgustul este usor piperat.

Brunello di Montalcino 2004, 13.5% alc, prod. Castello Banfi: Vinul are culoare stralucitoare picioare pronuntate si, de departe, cel mai coplicat nas; pe langa fructuozitatea ridicata (fructe de padure negre), ia complexitatea lui si aduce aportul si un usor iz de iasomie; gustul incanta prin tonuri catifelate de fructe (as spune ca aduce cu ciresele excesiv coapte si putin lychee) la care se adauga ceva caramel si vanilie (in special pe final); tanini vigurosi; postgust lung ce mie imi aduce a martipan.

Desi poate imi veti spune ca plaja de preturi si diversitatea vinurilor nu se preteaza foarte bine la alcatuirea unui clasament, va reamintesc, ca de fiecare data ca e vorba pur si simplu de gustul meu personal si dau drumul la calcule:

1. Brunello di Montalcino 2004 - Castello Banfi
2. Pater Frescobaldi 2007
3. Valiano - Chianti Classico Riserva 2001
4. Rubizzo Chianti Colli Senesi 2007
5. Rosso di Montalcino - Castello Tricerchi 2006
6. Banfi Chianti Classico Riserva 2005

Nota: Publicat deasemenea si aici.

Campomaccione - Morellino di Scansano DOCG 2007

Este foarte posibil sa nu va amintiti despre primul meu contact cu un vin Morellino di Scansano. Eu insa mi-l amintesc foarte bine. Ieri seara am avut o noua intalnire cu un astfel de vin.

Nemaifiind vorba de o premiera, elementul surpriza a lipsit. Parerea pe care mi-a lasat-o acest vin, produs de Rocca delle Macie, fiind mai degraba o confirmare a bunei impresii pe care mi-o lasase primul dintre ele.

Facut 90% din Sangiovese, plin si savuros, vinul este condimentat cu cate 5 procente din doua soiuri celebre (Merlot si Cabernet Sauvignon), care nu fac altceva decat sa-l implineasca, sa-l completeze, facandu-te sa vrei sa-l descoperi mai mult si mai mult cu fiecare gura.

Villa de Monte - Chianti 2007

Inainte sa trec la subiect dati-mi voie sa scriu cateva cuvinte pe care le-am citit recent intr-o carte scrisa de Johnatan Pedley:

There are at least three good reasons for writing a proper tasting note. Firstly, your description of a wine is a personal "aide-memoire". Unless a wine is genuinely unforgettable, its characteristics, and even its name and vintage, will soon be forgotten. What is more, a good tasting note will allow you to describe a wine to somebady else. Secondly, noting down all the characteristics of the wines you drink may well allow you to discern a pattern about the wines you like or dislake. [...] Finally, with some practice you can start to make an objective appraisal of a quality of the wine. [...]

Sa revenim insa la vinul depre care eram pornit sa va vorbesc ...

Dintre toate vinurile pe care le-am incercat zilele astea, cand sarbatorim invierea Domnului, m-am oprit asupra unui Chianti. Poate o sa spuneti ca am inceput sa fac o obsesie pentru acest vin. Poate chiar asa e. Nu stiu. Eu zic mai degraba ca este si o intamplare.

Doua sunt motivele pentru care despre acest vin va scriu acum si nu despre vreun altul poate mai valoros/pretentios pe care l-am baut. Primul este acela ca am apucat sa-i fac si poza. Nu de alta, dar uneori as putea parea vreun dubios daca scot aparatul sa fac poza vreunui vin la o masa in restaurant sau pur si simplu cand nu beau vinul intr-un cerc in care sa-mi permita sa fac asta. O justificare puierila, mai ales acum cand gasesti pe internet cate imagini vrei si cand vorbim despre ceva in care poza nu conteaza atat de mult, se poate si asta. Am sa trec deci la cel de-al doilea motiv. Unul cat se poate de simplu, dar de important. Fie ca ne place sau nu sa recunoastem, raportul calitate pret ne motiveaza de multe ori sa alegem dintr-o varietate de produse asemanatoare. N-as putea spune ca asta m-a facut pe mine sa cumpar acest vin pentru ca in fata raftului eu i-am vazut doar pretul, fara sa stiu nimic despre vinul din sticla, pentru asta trebuia sa fi incercat deja vinul si nu era cazul. Ei bine pretul este unul cat se poate de accesibil (undeva pe la 13 RON daca imi amintesc bine...am cumparat mai multe vinuri atunci ca de ... pregateala de Paste asa ca e posibil sa ma insel putin, pret pe raft la Kaufland) si m-a facut chiar sa ma indoiesc putin vis-a-vis de eventualele calitati ale vinului.

Contrar asteptarilor vinul a fost cat se poate de corect, sau in orice caz cu raportul despre care aminteam foarte bun. Gust proaspat, dar suficient de plin, aroma, echilibrat la banii astia nu ai ce sa-i ceri mai mult sau sa-i reprosezi ceva.

Vignanello Rosso - Santa Bruna 2006

Astazi in calendarul Ortodox sunt Floriile iar catolicii sarbatoresc Pastele. Asadar e o zi potrivita pentru a avea o sticala de vin pe masa.

Vinul de pe masa mea este un Vignanello 50% Sangiovese , 50% Ciliegiolo (despre care exista pareri ca si-ar avea originea in Spania sau ca ar fi unul din soiurile din care a evoluat Sangiovese), un vin simplu, dar parca plin de jovialitate si haz. Vivace! Da, asta era cuvantul. Nu este genul de vin rosu care sa te puna la respect, sa te cutremure cand il gusti. Aaaa, nu! El este genul care parca iti trage un cot smechereste facandu-ti cu ochiul dupa fiecare gura. Si tot dupa fiecare gura prin prospetimea lui te trezeste parca din amorteala si te invita la inca una (poate si pentru ca are doar 11 grade alcool).

Uite! Si acum eu va scriu si el imi face cu ochiul.

Doua seci si unul dulce

O chestiune interesanta si pe care am mai repetat-o este aceea ca vinurile, prin diversitatea lor pot acoperi o paleta foarte larga de gusturi. De la cei care prefera vinurile rosii seci, in stil Bordoeaux si pana la vinurile generoase in stil Porto sau Sherry, vinul parcurge o gama larga de arome si gusturi si tot atatea povesti.

Vinurile pe care le-am degustat in acest weekend sunt doar o simpla si umila exemplificare a acestui lucru.
Sancerre este un AOC situat in partea estica a vaii Loarei care poate fi folosit pe eticheta pentru doua soiuri de referinta pentru viticultura franceza: Sauvignon si Pinot Noir. Insa, dintre aceste doua, sortimentul alb este cel reprezentativ pentru aceasta zona. Un reprezentat al acetui AOC este Sancerre Les Lorys - Marquis de Goulaine 2004 in care se remarca finetea mirosului ierbos din debut si aromele de mirodenii si flori de soc, finalul fiind oarecum mai mineral fara a cadea insa in pacatul altor vinuri din acest soi, care se inchid usor amarui.

Cel de-al doilea vin a fost o bucurie in sine pentru ca aminteam chiar si intr-o discutie de pe acest blog ca dintre Chianti-urile pe care imi doresc sa le incerc cel mai mult, lider era Geografico. Asta si pentru ca auzisem numai cuvinte de bine despre acest vin. Chianti, pe care Burton Anderson il numea eternul stalp al vinului italian are in spate o intreaga istorie, aceasta zona (pentru ca vinul poarta numele zonei unde a fost produs prima data) fiind prima in care s-a creeat ceva asemantor cu ceea ce noi numim acum Denumire de Origine Controlata sau simplu DOC.

Revenind strict la vin, un Chianti Classico Geografico 2006, daca ar fi sa-l caracterizez intr-un singur cuvant acest cuvant ar fi savuros. Iar daca ar fi sa mai adaug doua-trei as spune ca pe langa culoarea rubiniu deschis, foarte placuta, vinul te cucereste de la primul contact cu un puternic iz floral usor mentolat.Ultimul vin de azi se deosebeste cel putin din doua puncte de vedere de primele doua amintite mai sus. Primul este acela ca este un vin dulce (stiu, v-am zis ca eu prefer vinurile seci, dar poti avea surprize placute de la orice tip de vin, asa ca sfatul meu este sa porniti fara nici o prejudecata la drum inainte de a gusta un vin). A doua diferenta importanta este data de faptul ca nu este un vin cu pretentii. Este un vin de masa, facut pe arsita de pe insula Afroditei, pentru ca da, Saint Panteleimon este unul din vinurile pe care promisesem ca voi scrie la intoarcerea din Cipru. (Multumesc Cristi pentru recomandare!) Iar ca bonus mai spun doar ca a mers foarte bine cu tortul cu blat de mere si crema caramel al carui reteta am luat-o de aici.

La Mora - Morellino di Scansano 2006

Profitand de ziua nationala si de o zi de concediu as putea sa consider ca tocmai am avut parte de o mini-vacanta. Astfel ca am apucat printre altele (da, am si votat) sa petrec cateva ore cu doi prieteni din copilarie despre care pot sa spun ca nu reusesc niciodata sa ma vad destul si atunci cand ma vad nu avem parca niciodata suficient timp sa vorbim tot ce am vrea sa vorbim si inevitabil mereu ajungem sa povestim despre intamplari ce acum par foarte departe. Cum Gabi stia despre interesul meu pentru vinuri si cum imi promisese de mult cateva surprize in acest sens nu pot spune ca am fost foarte surprins ca am avut de ales intre cateva etichete care mi-au trezit interesul. Astfel ca acel vin promis a devenit doua vinuri si cele doua ore au devenit patru. In alte circumstante poate as fi vorbit depre amandoua insa unul din vinuri m-a impresionat atat de tare incat pe Il Leccio – Chianti DOCG 2003 am sa-l mentionez doar in treacat.

Asadar am sa revin asupra primului vin destupat, un Morellino di Scansano 2006 numit La Mora, produs din sangiovese (min 90%) al carui parfum e imposibil sa nu il remarc, gust lung, amplu, de fructe (rodii coapte as zice) sofisticat fara sa fiu deloc exagerat m-au facut sa retin numele vinificatorului Cecchi si sa fiu tentat sa-l caut prin rafturi pe viitor.

Chianti la puterea a doua

Sa fi fost amintirea ultimelor experiente Chianti, sau doar faptul ca citisem de curand topic-ul lui Cezar despre Piccini, nu stiu. Cert e ca atunci cand am vazut sticla de Chianti Reserva 2004 D.O.C.G – Piccini a fost ca atunci cand te reintalnesti cu un vechi prieten. Si cum prietenii nu te dezamagesc asa usor, nici parfumul suav de fructe coapte si totusi robust al acestui Chianti de un rosu rubiniu, bine calibrat nu a facut exceptie.

Stiu, nu e foarte indicat sa scriu despre doua vinuri asemanatoare (cel putin ca soi) in acelasi timp. Risti sa faci comparatii pe care eu unul nu le doresc. E la fel de gresit sa iti termini gloantele prea repede (a propos de calibru) ci e mai bine sa pastrezi macar cateva pentru mai tarziu. Cu toate astea faptul ca am adus vorba de Chianti m-a facut sa nu ma pot abtine sa mentionez un alt vin din acest soi a carui corpolenta si rotunjime il fac un bun insotitor la o masa copioasa chiar si daca ai la ea invitati ceva mai pretentiosi in materie de vin, pe care am avut ocazia sa il beau nu cu foarte multa vreme in urma.

Desigur, am citit si eu faptul ca Banfi, care este producatorul acestui Chianti 2006 - D.O.C.G, a fost implicat in oarece scanadaluri in special in ceea ce priveste continutul celebrului Brunello, dar deocamdata raman la parerea ca atunci cand ai o sticla de Banfi in mana ai sigur o sticla de vin si o mica bucata de Italie cu tine.

P.S.: Si pentru ca nu peste foarte multa vreme ma voi intalni cu cativa buni prieteni cu care am avut ocazia sa lucrez si pentru ca am promis ca o sa vin cu un vin bun (ca tot ma dau/iau eu/ei cunoscator :)) ) pot sa zic ca ma gandesc serios ca acesta sa fie un Chianti. Om vedea ce-o iesi.

Nota: Publicat deasemenea si aici.

Centine Banfi 2004

Mi-a fost putin frica ca dupa vinurile tocmai prezentate, odata cu intoarcerea in tara, si post-urile despre vin vor reveni la experiente mai putin spectaculoase si evident mai...romanesti (nu ca ar fi ceva negativ in asta), dar...(din fericire exista exista un dar) cu ajutorul cumnatului meu care m-a invitat azi la o masa si la un pahar de vin, am reusit sa aman aceasta trecere, sau poate doar mi-am ingreunat-o.

Spun asta pentru ca Centine-ul 2004 de la Banfi pe care l-am baut impreuna, e un vin spulberator, extrem de echilibrat (?!? Sangiovese 60%, Cabernet Sauvignon 20%, Merlot 20%) si cu un finis de mare campion.

Nota: Publicat deasemenea si aici.

Lovituri in stil italian

Cum poate va asteptati nu puteam sa ma intorc din Italia fara cateva impresii oenologice (asta desi n-am fost la festivalul international de vinuri de la Roma care s-a desfasurat in aceiasi perioada cu sederea mea acolo). Desi experientele/experimentele din acest domeniu au fost ceva mai multe am sa insist cel putin pentru moment doar pe doua dintre ele. Doua care rup insa cerul (gurii) si care te fac sa intelegi greutatea unei sticle de vin Italian.

Prima lovitura: Un Brunello di Montalcino – Casisano Colombaio 2001. Orice persoana mai mult sau mai putin avizata in ale vinului a auzit foarte probabil de Brunello, de fapt acesta este si singurul punct slab pe care i l-am gasit acestui vin: faptul ca eram pregatit si aveam asteptari mari de la el. Restul? Nu a putut decat sa confirme aceste asteptari, un vin amplu si grav cu miros intens, un mixt de arome de fructe coapte si piele si un gust pe masura.

A doua: Spuneam putin mai devreme ca Brunello are reputatia unui vin foarte bun si ai intotdeauna asteptari mari de la el. Cel de-al doilea vin insa se afla oarecum intr-o situatie diferita asta desi anul din care provenea 1988 il putea da oarecum de gol. Sper sa nu ma condamnati prea tare daca o sa imi permit sa aseman putin cele doua vinuri, asta pentru ca atat Brunello-ul mentionat anterior cat si Chianti-ul Il Grigio San Felice au ambele o vigoare (desi diferite, distincte, dar sobre amandoua) care te fac sa iti reconsideri pareri, sa modifici clasamente, iar gustul de cirese amare a acestui Chianti te face sa te gandesti la cate surprize iti poate oferi invechirea unui vin bun.

Nota: Publicat deasemenea si aici.