Luna Rossa - Vila Zorilor by Vinarte

Mi-am dat seama ca n-am mai scris de multa vreme de un vin romanesc asa ca am gasit oportuna mentionarea unui vin care desi ca soi nu este unul traditional romanesc ca si producator se incadreaza la aceasta categorie. Am amintit in multe randuri preferinta mea fata de merlot si vorbeam nu cu multa vreme in urma cu un prieten caruia ii spuneam ca merlot-ul era favoritul meu pana sa descopar (ceva mai bine) diverse vinuri italiene. Este foarte adevarat insa ca nu mi-am permis sa descopar foarte bine vinurile frantuzesti (ca tot vorbim de un merlot) pentru ca poate stiti ca vinurile frantuzesti adevarate sunt foarte scumpe. Aceluiasi prieten ii spuneam ca vinurile italiene pe langa bucuria gustului lor deosebit m-au facut sa-mi temperez optimismul cum ca as reusi sa recunosc vreodata dupa gust macar vinurile rosii (o parte) datorita varietatii incredibile, care face pana la urma parte din farmecul vinului in general.

Revenind cu picioarele pe pamant (romanesc dupa cum spuneam), mai exact la Dealu Mare cu D.O.C. cu tot, merlot-ul Luna Rossa 2003 a celor de la Vinarte este vinul despre care vroiam sa va vorbesc. Impresia generala este aceea a unui vin fin, cu un nas persistent si amplu care a crescut destul de mult in cei 5 ani pe care ii avea conform etichetei si cred eu (nu stiu de ce) ca este genul de vin care merita pastrat si care poate ascunde surprize placute la invechire.

Nota: Publicat deasemenea si aici.

Cornetto 2006

Nu scriu despre toate vinurile pe care am ocazia sa le gust si ca sustinator declarat al vinului (nu stiu daca exista notiunea asta, dar am vaga impresie ca desi traim intr-o tara viticola romanii beau incredibil de multa bere; am inventat intr-o oarecare masura berea la pet, sau mai degraba am dezvoltat-o pana in faza in care marile brand-uri se bat in pet-uri din ce in ce mai mari) ma intreb daca e bine sa scriu si despre vinurile mai putin bune sau care m-au impresionat mai putin. Ei bine cred ca da! Pentru ca e foarte gresit sa ascuzi defectele crezand ca asta duce in vreun fel la progress. Mai ales cand n-am nici un interes in toata treaba asta de ce sa nu-mi permit sa arat cu degetul, nu?

Ei bine primul lucru care ma opreste de multe ori sa fac acest lucru este acela ca nu am pregatirea necesara sa o fac. In al doilea rand cred cu tarie ca peste tot, deci inclusiv si la vinuri, totul depinde de gustul fiecaruia. Asfel un vin care poate sa nu-mi placa mie poate fi foarte apreciat de altcineva cu preferinte diferite. Ca sa nu mai spun de faptul ca vinul prin esenta lui e ceva pretentios de fel, fiecare grad Celsius, forma paharului, mancarea sau chiar guma de mestecat pe care aproape ca uitasei ca tocmai ai aruncat-o pot schimba foarte mult perceptia despre un vin.

Poate inca de cand ati inceput sa cititi randurile astea v-ati asteptat ca vinul despre care vreu sa vorbesc nu e unul de top. Ei bine nu e. Si poate e putin nedrept sa il blamez tinand cont ca am baut vinuri mult mai proaste, dar mai ales pentru ca vinul nu are un defect evident (cum imi amintesc acum ca am mentionat la un vin pe acest blog) ci doar nu are acel ceva care sa iti sara in cerul gurii si sa vrei sa il plescai ca atunci cand bei in vin bun pe care il mananci mai mult decat il bei.

Asadar, ce sa zic despre Cornetto 2006? Este rezultatul vinificarii unui soi local cipriot (Mavro) si e drept nu are este genul de vin care vrea sa para pretentios. Culoarea este una foarte placuta, usor mai inchisa decat la un rose obisnuit, gustul insa este destul de plat, usor acid si destul de slab alcoolic (am impresia ca racit si mai bine ar fi mers ceva mai bine).

Nota: Publicat deasemenea si aici.

Chianti la puterea a doua

Sa fi fost amintirea ultimelor experiente Chianti, sau doar faptul ca citisem de curand topic-ul lui Cezar despre Piccini, nu stiu. Cert e ca atunci cand am vazut sticla de Chianti Reserva 2004 D.O.C.G – Piccini a fost ca atunci cand te reintalnesti cu un vechi prieten. Si cum prietenii nu te dezamagesc asa usor, nici parfumul suav de fructe coapte si totusi robust al acestui Chianti de un rosu rubiniu, bine calibrat nu a facut exceptie.

Stiu, nu e foarte indicat sa scriu despre doua vinuri asemanatoare (cel putin ca soi) in acelasi timp. Risti sa faci comparatii pe care eu unul nu le doresc. E la fel de gresit sa iti termini gloantele prea repede (a propos de calibru) ci e mai bine sa pastrezi macar cateva pentru mai tarziu. Cu toate astea faptul ca am adus vorba de Chianti m-a facut sa nu ma pot abtine sa mentionez un alt vin din acest soi a carui corpolenta si rotunjime il fac un bun insotitor la o masa copioasa chiar si daca ai la ea invitati ceva mai pretentiosi in materie de vin, pe care am avut ocazia sa il beau nu cu foarte multa vreme in urma.

Desigur, am citit si eu faptul ca Banfi, care este producatorul acestui Chianti 2006 - D.O.C.G, a fost implicat in oarece scanadaluri in special in ceea ce priveste continutul celebrului Brunello, dar deocamdata raman la parerea ca atunci cand ai o sticla de Banfi in mana ai sigur o sticla de vin si o mica bucata de Italie cu tine.

P.S.: Si pentru ca nu peste foarte multa vreme ma voi intalni cu cativa buni prieteni cu care am avut ocazia sa lucrez si pentru ca am promis ca o sa vin cu un vin bun (ca tot ma dau/iau eu/ei cunoscator :)) ) pot sa zic ca ma gandesc serios ca acesta sa fie un Chianti. Om vedea ce-o iesi.

Nota: Publicat deasemenea si aici.

vinul.ro pe hartie

Am o veste buna de la vinul.ro si anume ca baietii (fara sa abandoneze versiunea web) sunt in focurile lansarii versiunuii printate a publicatiei lor. Pentru abonamente dati click aici si puteti castiga si o sticla de vin.

Ayios Elias - vin de manastire

Cum era de asteptat, odata cu imaginile de pe insula Afroditei vin si cu o (prima) impresie viticola. Cum cel mai potrivit este sa vorbesc despre ceva traditional asa o sa si fac. Un amanunt interesant al vinului Ayios Elias este faptul ca el este produs intr-o manastire (Chrysorrogiatissa) care si-a castigat un oarecare prestigiu in acest domeniu si reprezinta un cupaj de trei soiuri rosii locale Mavro, Maratheftiko si Ofthalmo cu un start destul de puternic, dar care cel mai bine isi dezvaluie secretele luat cu incetul fara prea mare graba.

Nota: Publicat deasemenea si aici.