duminică, 29 noiembrie 2009

Syrah/Shiraz - Degustare de grup

Trebuie sa marturisesc ca, eu unul, am asteptat cu destul de multa nerabdare ultima noastra intalnire pe teme oenologice, ce a avut ca tema soiul Shiraz, soi pe care eu il consider unul din preferatele mele.

Intalnirea noastra s-a bucurat si de aceasta data de prezenta prietenilor vinului (asa cum frumos le-a zis Andrei aici), a prietenului nostru Ghenadie si a gazdelor doastre de la Ginger (de aceasta data reprezentate doar de Doru).

Pentru ca sedinta noastra precedenta ne-a deschis apetitul pentru degustari in orb, am cazut cu totii deacord ca si de aceasta data sa aplicam aceasta metoda, astfel ca toate cele opt sticle si-au tras caciula pe ochii si si-au asteptat cuminti randul, exceptie facand doar Syrah 2007 by Enira, care fiind un vin din cu totul alta categorie (inclusiv ca pret) si necesitand o carafare prealabila l-am lasat la final ca sa incununeze adunarea noastra.

Iata care au fost vinurile cu care ne-am delectat in acest episod al intalnirilor noastre:

Jacob’s Creek Shiraz 2006 (Australia) 14% alc.: un vin rubiniu inchis, ce deseneaza frumos paharul; nasul este condimentat, usor ciocolatiu in care se mai pot simti ceva zvarcoliri de cireasa amara; taninii sunt destul de evidenti, dar fara a stirbi din rotunjimea vinului; un vin destul de consistent; in postgustul mediu se simt nuante iuti;un vin onest.

Saint Joseph Syrah 2007 – Jean-Michel Gerin (Franța) 12.5% alc.: In nas se simte initial un amestec putin ciudat, un iz de bacon insotit de note fructoase, dar care deviaza dupa prima gura in note usor animalice; dezechilibrat; usor amarui; final scurt.

Cramele Recaș Shiraz 2008 (România) 14% alc.: Culoare foarte vie; notele de bacon afumat se impletesc cu aromele fine de cafea; taninii sunt destul de fermi, parca abia tinuti in frau; gustul pare usor dulceag si plin de arome de fructe (visina); aciditate ridicata; final condimentat; vinul da senzatia ca e inca tanar si ca mai poate sa creasca, sa se cizeleze.

Lindemans Bin 50 Shiraz 2007 (Australia) 13.5% alc.: Culoare usor caramizie; nasul este puternic fructat; se simt in el mure si afine proaspat strivite; gustul este elegant si plin, in el se ciocnesc adieri de piper negru si praf de cacao; tanini calmi; bine echilibrat; postgust foarte agreabil.

The Hedonist Shiraz McLaren Vale 2005 (Australia) 14.5% alc.: Culoare rosu Bordeaux; nas condimentat, deosebit de complex in care stau inclestate note afumate si parfum de foi de tutun; tanini fini; in gura se mai simt tente vanilate, pentru ca in final, nuantele de mure sa puna stapanire pe toate simturile.

Salentein Reserve Syrah 2004 (Argentina) 15% alc.: Culoare stralucitoare, rosu-caramiziu; nasul este puternic si indraznet, insa nu foarte elevat si iti trezeste amintirea unui strugure bine copt si parguit de soare; da impresia ca ar avea ceva zahar rezidual; are o usoara carenta de aciditate, dar si note putin oxidative; alcoolul este foarte evident, usor dezechilibrat; final lemnos.

Yellow Tail Shiraz 2008 Casella Wines (Australia) 13.5% alc.: Vinul are o culoare rubinie, intensa; nas piperat, insotit de trimiteri spre cafeaua proaspat macinata; In gura te intampina arome fine de scortisoara, iar fructuozitatea este sustinuta cu note placute de visina; aciditate ridicata; posgust fructos, cu tuse de flori de liliac ce pare sa il faca usor dulceag in final;

Cramele Recaș Shiraz 2007 (România) 14% alc.: Culoare violacee; Nasul este proaspat si floral (violete); gustul mi-a amintit de cel al compotului de visine; subtirel; pare lipsit de corpolenta.

Cam astea ar fi parerile mele personale. Cine nu si-a pierdut insa rabdarea mai primeste ca bonus si opinia mea despre Syrah-ul despre care spuneam ca l-am considerat ca fiind o placuta incheiere a intalnirii noastre si deci, nu a fost luat in considerare in alcatuirea clasamentului preferintelor personale, clasament pe care il puteti citi mai jos si despre care, cred ca merita amintit ca l-am facut inainte sa deconspiram participantii (n.r.: probele erau cunoscute, ordinea nu).

Syrah 2007 by Enira, Bessa Valley (Bulgaria): Culoare destul de inchisa; nas complex si promitator; gustul este plin si bine balansat, in el se simt senzatii de piper fin macinat; postgust prelung si bogat in note de cafea si migdala; un vin in ascensiune caruia nu-i poti reprosa decat faptul ca ne-am intalnit prea devreme.

1. The Hedonist Shiraz McLaren Vale 2005
2. Lindemans Bin 50 Shiraz 2007
3. Jacob’s Creek Shiraz 2006
4. Yellow Tail Shiraz 2008
5. Cramele Recaș Shiraz 2008
6. Cramele Recaș Shiraz 2007
7. Salentein Reserve Syrah 2004
8. Saint Joseph Syrah 2007

Numai bine!

Nota: Publicat deasemenea si aici.

sâmbătă, 21 noiembrie 2009

Villamura Bardolino - Sartori

Pentru mine acest vin imi trezeste multe amintiri placute. Prima, cea a amintirii primului meu contact cu un Bardolino , undeva intr-un restaurant in Varsovia, cea de-a doua, legata de numele producatorului (Sartori), de la care am mai incercat un delicios Amarone della Valpolicella si ultima, dar poate cea mai importanta, aceea ca acest vin a fost cumparat, cu ceva timp in urma, intr-una din calatoriile noastre in Italia.

Dar amintirile cu amintirile si vinul cu vinul, nu?

Pentru cei care nu stiu, Bardolino este un vin din zona Venetiei, facut dintr-o combinatie de struguri Corvina Veronese cu alte cateva soiuri care pot varia (cel despre care va vorbesc eu acum are in componenta 40% Corvina Veronese, 40% Rondinella si 20% Molinara) si este primul vin din scoala noua italiana care a obtinut DOC.

Punctul forte al acestui vin este fructuozitatea ridicata, vinul degaja o placuta aroma de cireasa coapta. Taninii sunt aproape nesesizabili, ceea ce ii da vinului o finete aparte. Persistenta gustativa este destul de buna, iar finalul degaja usoare note de migdale si nuca prajita.

Nota: Publicat deasemenea si aici.

Stazione di Posta - IGT Rosso Toscano

Eeee, dragii mei, acum ca Montepulciano-ul despre care v-am vorbit nu cu foarte multa vreme in urma mi-a redeschis apetitul pentru vinuri italiene dati-mi voie sa va spun doua vorbe despre un alt vin din aceiasi tara.

Poate ca trecerea catre acest vin, fara prea mari pretentii, este putin cam brusca, dar si vinul, ca si noi oamenii este diferit. Cum nu suntem toti la fel, asa este si vinul. Unii dintre noi sunt mai ambitiosi, altii mai respectuosi sau mai glumeti, altii sunt pur si simplu sinceri. Exact ca acest Toscano Rosso, fara ascunzisuri si fara complicatii. Modest, dar direct si onest.

Rubiniu inchis la culoare, vinul debuteaza usor timid, cu note calme de fructe rosii (zmeura) si o usoara adiere de piper negru. Nu foarte corpolent vinul imbraca placut cerul gurii cu note fructoase, ba chiar usor florale.

Faptul ca nu are insemnat pe sticla nici un an se datoreaza probabil faptului ca provine din struguri culesi in ani diferiti (sau poate ca nu), oricum nu il recomand pentru a fi pastrat prea mult. E genul de vin care trebuie baut tanar.

Nota: Publicat deasemenea si aici.

vineri, 20 noiembrie 2009

Eticheta - ep. XIII (Chameleon)

Producator: -
Tara: Africa de Sud
Gama: Chameleon
Vin: Cabernet Sauvignon
An: 2005

miercuri, 18 noiembrie 2009

Vinul si 'Tetra Pak-ul'

Sa presupunem ca majoritatea dintre noi a trecut de socul primului dop de tip screw-cap de la o sticla de vin. Sa mai presupunem ca multi dintre aceasta majoritate au vazut, sau de ce nu, au incercat un vin ambalat la bag-in-box (sunt acele cutii caronate in care exista o punga vidata care se strange odata ce torni vinul in pahar, astfel nepermitand intrarea aerului si, implicit, oxidarea bauturii).

Ok, acum sa ne inchipuim urmatorul episod: ne trezim dimineata si abia apucam sa ne dezmeticim putin, ne spalam pe ochii si, ajunsi la frigider luam de pe unul din rafturi un produs ambalat in Tetra Pak si il ducem la gura. Ne-am astepta, binenteles ca acesta sa fie lapte sau,in cel mai rau caz vreun juice de portocale, dar nu. Este pur si simplu vin.

Ok, trecem peste cazul in care asta ar fi o farsa si stam sa ne gandim, cum ar fi sa cumparam vin ambalat astfel. Hai sa nu va las sa va gaditi prea mult si sa va spun ca astfel de vinuri chiar exista. Nu ma credeti? Intrati aici sa cititi mai multe. Voua cum vi se pare ideea?

Nota: Publicat deasemenea si aici.