luni, 2 noiembrie 2009

Degustare de grup - Tema libera: Soiuri sau vinuri cu care te intalnesti mai rar

Nu, n-am incercat sa concuram cu cei de la vinul.ro, care au organizat la un moment dat la Casa Presei Libere o serie de intalniri ce aveau titlul vinuri cu care rar te intalnesti, ci am cazut pur si simplu de acord sa dam o sansa si unor soiuri despre care in Romania se aud destul de putine, daca nu deloc ,si sa organizam o intalnire la Ginger pe aceasta tema. Dupa cum veti vedea, printre soiurile ceva mai exotice s-a strecurat si un Sauvignon Blanc de la Clos de Colombes, pentru ca, desi ca soi este foarte cunoscut, auzisem multe despre acest vin, dar nu apucasem sa il cunoastem.

Cu aceasta ocazie am avut ocazia sa ne cunoastem cu Razvan Jurca al carui blog va invit sa il vizitati, dar si cu un reperzentat al vinurilor Santomas in Romania care ne-a oferit astfel ocazia sa descoperim cate ceva despre aceste vinuri slovene.

Partea mai putin placuta a acestei degustari a fost faptul ca am avut, mai mult ca niciodata intr-o astfel de imprejurare, parte de destul de multe vinuri obosite (am incercat in mod voit sa evit termenul de defect). Despre aceste vinuri, dar si despre cele care nu s-au facut de ras va invit sa cititi impresiile de mai jos.


Clos de Colombes - Sauvignon Blanc 2006 (alc. 13.5%, prod. Domeniile Clos de Colombes): auriu intens; in nas se simt arome fine de salcam si miere; odata gustat aromele se simt destul de puternic, dar sunt usor dezavantajate de nota oxidativa a vinului; retronazal se simt note de flori de camp si vanilie; final nu foarte lung; un vin nu tocmai tipic pentru acest soi.

Sylvaner 2005 - Vin D'Alsace (alc. 12%, prod. cave Vinicole de Pfaffenheim, Alsacia, Franta): Culoare verzuie; nas aromat, cu iz ierbos si usore nuante de flori de tei; gustul este insa oarecum acrisor, usor dezechilibrat; postgust aproape inexistent.

Yalumba Viogner 2006 - Eden Valley (alc. 14.5%, prod. Yalumba, Eden Valley, Australia): Nas deranjant, din zona mercaptanului; Gust dezechilibrat si gol; Este primul vin australian cu defect pe care l-am intalnit eu, dezamagirea este cu atat mai mare cu cat vine de la un producator cu o reputatie foarte buna; este adevarat insa ca posibila cauza sa fie insa stocarea proasta a vinului.

Lyrarakys - Kotsifali 2005 (alc. 13%, Prod. Lyrarakys, Creta, Grecia): Culoare caramizie; nas obosit, cu vagi note de zmeura; lipsit de corpolenta; un vin obosit; trecut.

Santomas - Refosk 2006 (alc. 13.5%, Prod. L.N. Glavina, Slovenska Istra, Slovenia): Culoare rubinie vie; olfactiv vinul te trimite cu gandul la cirese si zmeura; gust vivace, curat; aromele aduc acum mai degraba cu visinele; tanini fini; aciditate foarte ridicata; postgust mediu.

Santomas - Petrache - Refosk 1998 (alc. 12.7%, prod. L.N. Glavina, Slovenska Istra, Slovenia): vezi aici.


Santomas - Antonious - Refosk 2004 (alc. 14%, prod. L.N. Glavina, Slovenska Istra, Slovenia): Vin violaceu inchis, coloreaza foarte intens paharul pe care lasa picioare foarte pronuntate; apropiat de nas, vinul exceleaza prin note baricate; se simt foarte bine arome ciocolatii si de samburi; gura este imbracata placut de taninii lui puternici; usor condimentat pe final; postgust mediu.

Madiran Laplace 2005 (alc. 13.5%, prod. Pierre Laplace Sarl, Madiran, Franta): vezi aici.

Friuli - Grave - Cabernet Franc (alc. 13%, prod. Borgo alle Vigne, Friuli, Italia): Vinul are o culoare rubinie vie, foarte placuta, nasul este insa usor invechit; lipsit de corpolenta.

Nota: Publicat deasemenea si aici.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu